lifestyle

Niciodată nu e prea târziu să…

5th September 2018

Niciodată nu e prea târziu să te reinventezi, cică…mai bine mai târziu decât niciodată!

Niciodată nu e prea târziu să faci ceea ce-ți dorești atâta timp cât nu faci rău nimănui, dar niciodată nu e frumos să ai aceste experiențe de unul singur!

Ce e mai frumos în viață decât să împarți momentele de fericire cu persoana iubită, să-l faci pe cel de lângă tine să-ți înteleagă pasiunile si să trăiască alături de tine momente pline de bucurie???!!!

Știm prea bine că odată cu trecerea timpului ne schimbăm din toate privințele, parcă ne plac acum provocările și suntem mult mai curioși!

De exemplu eu, până acum ceva ani n-am purtat niciodată roz sau galben, doar crem, maro si gri ;asta mi-a influențat și felul în care vedeam viața, cam tot în gri și crem, nu exista roz sau altceva, acum îmi place rozil mult prea mult, mi-aș cumpăra numai lucruri roz și galbene!!

Nu-mi plăcea deloc galbenul, până nu mi -am făcut dormitorul galben si acum în fiecare dimineața viața pare mai veselă, mai plină de soare!!

Intr-un cuvânt totul se schimbă in mintea noastra sau cel puțin percepția asupra lucrurilor! Gusturile nu se discută decât daca sunt ale noastre cele care se schimbă!

Așa se schimbă și percepția asupra oamenilor din jurul nostru și probabil și semtimentele!

Nimic nu rezista în timp, totul este schimbător trebuie doar să găsim echilibru și să-l păstrăm!!! Dar, pentru că așa cum noi ne schimbăm, se schimbă și cei de lângă noi echilibrul este o fata morgana …și majoritatea renunță pentru că este prea greu!

Cei care luptă însă, vor fi fericiți cu varianta noua a relației lor, cu personalitățile lor maturizate și cu sentimemtele mult mai profunde și mai durabile!

Așadar luptați pentru ceea ce aveți, nu dați bir cu fugiții!!! Fiecare om este special în felul lui și are un rol în viața noastra!!! Relațiile sunt grele, pentru că sunt pline de compromisuri, dar viața în doi e mult msi minunată!!!

Schimbați-vă modul de a gândi și de a acționa, dar nu schimbați și oamemii din jur decât dacă ei vor să plece!! Dacă vor să rămână considerați-vă norocoși!!!

LB

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: